Iubire Moartă

Şi dac-o fi să mor
Muşcat de muscă sau călcat de tractor
Dă fuga la peco,şi ia un bidon
Şi fă tu cinste,că-i scump un galon.

Am eu o brichetă,şi varsă lichidul cel sfânt
Pe-o cruce de-a turlii,şi dă-i dracu foc
Si nu plânge cre(ş)tino la altu-n mormânt
Că-acu eu mi-s zombie,nu mort!

Şi de te-apucă doru de mine
Iar mie de carnea ta,dulcico,
Vino la morgă,te-aştept ca şi când
Arăţi mai mişto făr-un picior şi-ntr-o mână mergând.

Şi-om bea amândoi dintr-un pahar
O vodcă cu gheaţă şi sânge Cotnar
(Sau Sânge de taur
Să am...vâna de maur)
In timp ce ochii tăi,tu,soare al nopţii,
Strălucesc mai senin,aici,stând cu morţii.


Eşti moartă,
Oricum sunt beat,şi tu îmi pari întreagă,
Te uiţi la mine,frumoasă
Flămăndă mă săruţi cu foc
Nepăsător,umplu-golesc paharu'
M-atingi,mă muşti,şi-mi cade maxilaru'.

Mătasea-ţi din cap
Uscată şi plină de praf
E albă ca nuca de coco
Iar de te bat şi te scutur,din ea cad
Stele,un laptop şi-o cameră foto!

În întunericul obscur
În mâna mea ţin a ta mână
Îndrăgostiţi,le ţinem strâns şi rece
Ne cad,le adunăm de jos,
Le scuturăm de praf,şi trece.

Parfumul tău de cacao m-omoară
Mă disecă,m-agită,mă minte
N-am o a doua viaţă,dar sar după tine
Şi simt euforie când cad de pe faleză
Şi mă zdrobesc de stânci
Aici în Eforie.

Te văd spre dracu mergând în mâini
Te-ai supărat aşa,că tu ai nervi
Şi stau stupefiat pe loc şi ţip
„Bă,un taxiu când vine?!”
Să-mi bag picior furat de câini
Femeile-astea sunt cretine!

Te-am prins şi am fugit de toţi
De oameni,de viaţa mea,de morţi
De soare,lună,soartă.
Sunt mort şi mor cu tine-a mia oară
Căci am dat tot şi-am mai rămas
Cu o iubită moartă.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...