Balada unui Pocăit


Într-un sat uitat de lume aşezat lângă un schit,
Gheorghe, păcătosul mare, s-a trezit, s-a pocăit,
Şi-a tras cruce din stejar şi şi-a pus-o lângă piept,
Satana nu-l mai atacă, este protejat perfect
Ca o vestă antiglonţ, un scut radioactiv
(Şi-a pictat câte-o icoană pe măsea şi incisiv).

Iese Gheorghe şi se roagă în lumina dimineţii,
Nu-i e teamă de vreo boală chiar de are trei infecţii,
Apoi-şi scarpină tumoarea pe care-o numeşte cap
Se gândeşte ca să urle să trezească-ntregu' sat,
Să se laude că de-acuma nu mai e deloc ateu,
Şi-a predat splina, ficatul, sufletu' lu' dumnezeu.



"Bă, frăţică, îs creştin!" urlă ca nebunul omu'
Urcat pe un brad înalt, gata să dărâme pomu',
"Gata cu blasfemierea, de acum îs credincios,
Cred şi-n Donald Duck, Courage, ba chiar şi-n Iisus Hristos!
Vreau să ştiţi cu toţii, nene, că de-acum m-am pocăit,
Şi cu dumnezeu în spate împart zero-n infinit!"

Se trezeşte popa-ndată, dă cu capul de tavan,
Are 1.94, da e gras cât un elan,
Îşi pune o barbă falsă, ca să fie matinal,
Abia-şi ţine echilibrul ca să stea pe vertical,
"Fiul meu, ce bucurie, cum ai văzut adevărul?"
Spuse popa, scoţând gelul ca să-şi aranjeze părul.

"L-am văzut pe dumnezeu, uite, chiar aseară-n vis,
Mă pândea cu o lunetă să mă vadă când mă piş,
Când ieşeam de la toaletă, dumnezeu era în faţă,
Avea două săbii laser, un nunceag şi o mustaţă
Şi mi-a dat un cap în gură de mi-a strepezit dantura,
A făcut o schemă ninja de mi-a dezlipit şi gura"

"Fiule, ce bucurie mi-ai adus acum în suflet,
Hai să punem de un party", spuse preotu-n răsuflet.

Şi morala în poveste-i: Foaie verde şi un brad,
într-un râs de păpădie, I SAID "NEVER FUCK WITH GOD!"

2 comentarii:

Un suflet inocent.... spunea...

cat d etare este. super :)))

mhn24 spunea...

Când îl loveşte inspiraţia pe Mihnea, nu foloseşte varianta clasică, foloseşte direct nunceagul.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...