Mickey House si cei 7 ani

Mai ţineţi minte când îl auzeaţi pe bunicul sau pe moşul care juca table în parc începându-şi frazele cu celebra formulă ‘Pă vremea mea…’ pentru ca apoi să se lanseze într-un lung discurs despre vremurile ce-au trecut? În cazul de faţă, vremurile trecute chiar merită bocite şi mânjite cu coliva ca la o înmormantare respectabilă. Pă vremea aia… chiar era mai frumos, pă vremea aia trăia înca simţul umorului nealterat, pă vremea aia nu se născuse încă Cerberul glumelor numit ‘politically correctness’, care pe rând a măcelarit poveşti, a lăsat şomere personaje memorabile şi continuă să sfâşie industria ficţiunii.
Odată ca niciodată, desenele animate erau nedublate şi necenzurate, erau vremuri în care nu era nimic scandalos ca în desenele animate să se fumeze, să se bea, să se tragă cu arma, să se facă aluzii despre sexualitate şi război, sinucidere, lanţul trofic şi alte lucruri care astăzi oripilează sensibilul ochi de sticlă public. Daffy Duck fumează şi se implică în al doilea război mondial, distrându-se pe seama naziştilor şi nu numai, Porky Pig vrea sa se sinucidă din dragoste pentru o
purcică dependentă de ciocolată, Bugs Bunny e alergat cu o armă de catre Elmer Fudd, Tom îl vânează pe Jerry, Courage e îngrozit de Eustace care îl numeşte în permanenţă ‘stupid dog’, Johnny Bravo se chinuie să seducă femeia visurilor.
Desenele animate joacă un rol crucial în educaţia şi formarea oricărei fiinţe umane, deoarece, în funcţie de aceste desene, cei 7 ani de acasă ai puiului de Homo Sapiens care roade telecomanda şi o umple de bale în aşteptarea emisiunii preferate, vor fi puternic influentaţi, ele contribuind la îmbogăţirea vocabularului, cunoştinţelor, dar mai ales, a imaginaţiei. Arta nu copiază niciodată realitatea, ci o interpretează, iar desenele sunt şi ele o formă a artei, prezentând o realitate vazută şi deformată de ochiul unui artist cu mai mult sau mai puţine umor şi imaginaţie, o altă perspectivă şi un alt univers, numai bun să te rătăceşti atunci când vrei să fugi de existenţa banală pe care o duci. Serios, de câte ori nu ţi-ai dorit să înlocuieşti pixul/ţigara tipului/tipei care vorbeşte mult şi enervant cu un baton roşu de TNT ?
Primul compromis notabil care a putut fi observat în televiziunea românească a fost dublajul în limba româna. De ce să obosim creierele copiilor noştri, tinerei noastre generaţii, viitorului nostru, cu limba engleză ? Ca să înlăture riscul ca masele să înveţe limbi străine, a aparut dublajul, o invenţie malefică a televiziunii care a ştirbit pentru totdeauna farmecul vocilor originale şi al jocurilor de cuvinte, înlocuindu-le cu adaptări slabe şi glume forţate adeseori presărate cu erori de traducere care, într-o ureche cunoscătoare, răsună amar. De ce să ne chinuim să înţelegem şi să învăţăm când e cu mult mai simplu să aducem totul la nivelul nostru şi să ne scăldam în ignoranţă.
Cu mai multă subtilitate însă şi-a făcut apariţia doctrina ‘politically correctness’-ului. Pentru neiniţiaţi, wikipedia defineşte politically correctness-ul astfel : expresie utilizată pentru a descrie limbajul, ideile, politicile şi comportamentele prin care se încearcă minimizarea ofenselor care au la bază trăsături etnice, de gen, orientare sexuală, religie, handicap, vârstă, rasă, etc. Cu alte cuvinte, în loc de pitic se va spune ‘persoană dezavantajată pe verticală’, iar in loc de moarte, ‘incapacitatea de a mai trăi’ şi aşa mai departe într-o continuă şi aprigă muncă sisifică de a încerca să faci rahatul igienic şi parfumat. A ignora nişte realităti şi a le considera jignitoare la adresa unei anumite categorii sau individ e la fel de absurd ca şi încercarea de a le minimiza efectul, o formă de ipocrizie a societăţii, pentru că se referă la a nu spune lucrurilor pe nume.
Cu atât mai trist e faptul că se caută atenuarea acestor realităţi aplicând politically correctness-ul la desenele animate, pentru ca tinerele noastre minţi fragede să nu fie afectate de răutaţile şi cruzimile discriminării sau vieţii în general. Copiii nu trebuie să vadă, în desenele ce le modelează creierul lor ca un burete, realităţi mai mult sau mai puţin dăunătoare, de la fumat/băut la funcţionarea lanţului trofic (noo, pisicile nu mănâncă şoricei pufoşi şi nevinovaţi aducându-i prin moduri sadice la incapacitatea de a mai trăi, de unde v-a venit ideea asta ?!). În acelaşi timp, din educaţia furnizată de desene trebuie sa dispară violenţa, pentru că, evident, copii, problemele nu se rezolvă cu un baton de TNT. La fel ca în cazul dietelor sănătoase care iau toată distracţia din mâncare pentru că îngraşă şi e dăunătoare, aşa-zisele violenţă, discriminare şi viciu din desene trebuie eliminate.
În timp ce desenele vechi, în dulcele stil clasic sunt cenzurate, iar personajele date afară discret, pe uşa din dos, apar mereu altele noi, conform standardelor de azi, lipsite de ofense şi comportamente imorale, compensând prin banalitate. Undeva, într-un univers paralel imaginar, într-un bar în care poţi tăia ceaţa fumului de ţigara cu cuţitul, la o masă din colţ stau bătrâni şi obosiţi, uitaţi de publicul ce odată i-a iubit, cu câte un pahar de whiskey in faţă, Daffy, Bugs, Elmer, marţianul alături de nimeni altul, decât bătrânul Mickey Mouse, acum preşedintele DAMN-U (Depressed Animated Mice Necessities Union), toţi suspinând plini de nostalgia gloriei trecute.
Dacă generaţiile mai vechi au copilarit cu Looney Tunes şi l-au auzit pe Dave Mustaine cântând cu Daffy Duck, cu Courage şi a lui zbatere continuă de a o salva pe Muriel din ghearele a tot felul de creaturi (departe de a fi politically correct), cu Tom&Jerry şi a lor fuga neîntreruptă, cu Louie şi viziunea lui asupra vieţii…ei bine, copiii din ziua de azi sunt educaţi cu o copilă vedetă roz care trăieşte o serie de pseudodrame adolescentine, cu inepţii animate pacifiste care îndeamnă la înţelegere, toleranţă, sinceritate şi prietenie, având mereu grijă să se termine cu o morală plutind atât de ‘la suprafaţă’ precum un peste mort într-un bol.
Întrebare pentru tine, drac cititor : în cazul în care doreşti să produci scăderi în vânzările companiilor de prezervative, cum îţi vei educa odorul ? Vei apela la emisiunile moraliste şi cenzurate special pentru o educaţie sănătoasă sau o vei închide într-o cameră cu toate sezoanele din Looney Tunes, Courage, etc. pe un laptop cu garanţia că vei crea un monstru ?
Închei cu Porky Pig ieşind din cerculeţ şi bâlbâindu-şi celebrul : That’s all folks !

2 comentarii:

d. spunea...

Foarte tare postarea! Adica..acum la ora de fata: 00:10 ,dupa o saptamana trecuta si o monotonie execrabila...ce am citit aici m-a facut sa incep saptamana aceasta cu un zambet pe buze, cu ambele sprancene ridicate si cu "Da ,frate! Exista oameni care inca mai gandesc ca lumea! De necrezut,dar adevarat." spuse in gand. Ei bine,credeam ca lumea chiar s-a tampit,s-a dus dracului pe nu stiu ce poteca,facand nu stiu ce...atragand curiosii dupa ei in prapastia prostiei. Spre surprinderea mea,mai sunt persoane care GANDESC ,cum esti tu. Opinia ta a fost clara si obiectiva. Mi-a placut. La fel de indignata sunt si eu...dar: Oare se va schimba cu ceva lumea asta, daca una ca tine,sau una ca mine se revolta? Hm...astept momentul schimbarii,desi... cred ca o sa mor inainte ca el sa vina.

:)

Hedgehog. spunea...

Internetul prostește sau deșteaptă...hai să ciordim desene vechi de pe net.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...