Pentru cei care si-au cumparat mantuirea in rate in ultimele saptamani ferindu-se de carnea, ouale si laptele care maculeaza sufletul, se intra acum, in ultima suta de metri, spre bucuria viscerelor si a supermarketurilor. Gratie unui puternic sincretism fortat, crestinismul reuseste sa anexeze inca un eveniment anual semnificativ pentru viata ‘spirituala’ a omenirii, si anume sarbatoarea primaverii, Pastele.
Se apropie a doua seara din an cand, spre bucuria norodului, poate omul sa stea pana tarziu in noapte, insa de data asta, nu pentru a seca sticle de sampanie, ci pentru a se imbulzi in locasurile de cult in cautarea formelor arhaice de iluminare (alta moneda pentru locsorul din Rai). Undeva in biserica, un domn obez si sictirit isi cauta prin buzunarele sutanei Sfanta Bricheta, din ce in ce mai greu de gasit de cand s-a lasat preafericitul de fumat, caci prea se temea ca osanza si nicotina complotand ii vor aranja o intalnire prematura cu Sefu’. Intre timp, credinciosii asteapta inghesuiti, inotand prin fumul de tamaie si emanatiile naturale ale multimii de corpuri umane, fiecare tinandu-si in mana batonul de ceara ce-si asteapta moartea lenta prin combustie binecuvantata de Sfanta Inutilitate. Dar iata ca la miez de noapte, in memoria unui tip executat acum 2000 de ani, Sfantul Chibrit scapara in intuneric si distractia incepe, poporul se calca in picioare in dorinta sa nebuna de a obtine o flacara intre palme, iar in decursul acestui haos de carnuri tinere si batrane, tipul reinvie simbolic fix la timp ca sa poata privi sufletele agitate prin gaurica din ozon.
Un alt personaj semnificativ acestei perioade a anului e preapufosul rozator aducator de oua colorate. In incercarile lor neobosite de a eradica paganismul, crestinii i-au vopsit ouale in culoarea lor preferata, rosu, ca orice fani ai hemoglobinei care se respecta, cautand in acelasi timp sa mascheze, prin mituri de creatie recenta, caracterul arhaic al acestui obicei. Oul nu mai reprezinta fertilitatea si nasterea, ci e scaldat in globulele rosii ale personajului biblic si capata un rol destul de ambiguu. Iepurele, animal renumit pentru capacitatea sa extraordinara de reproducere, e insa in continuare un simbol al pornaielii ca parte integranta din natura (stiu cei de la Playboy ce stiu...). Astfel, in mod ironic, de Paste se celebreaza atat invierea personajului biblic ce indeamna la iubire abstinenta, cat si animalutul pufos si aparent inocent, simbol arhaic al pornaielii.
Prolifici precum iepurii, oamenii se vor strange la masa pentru a ciocni ouale, perorand regresul la viata prin anularea mortii, indopandu-se cu pui de oaie macelariti si sarmalute, spre oroarea si deranjul serviciilor de ambulanta enorm de solicitate din pricina imbuibarii de dupa foamete. Si totusi ce mai conteaza ? Oamenii si-au cumparat pe merit dreptul la a-si chinui sistemele digestive, caci sufletul odata curatat abia asteapta sa se murdareasca din nou, la fel ca un caine sau ca un copil hiperactiv.
Pentru ca asa cere monstrul batran si morocanos botezat TRADITIE, pentru ca asa cer supermarketurile si magazinele, pentru ca-i o afacere ca oricare alta, umpland buzunarele unora si golindu-le pe ale altora, Pastele a supravietuit proba timpului, chiar daca s-a vazut nevoit sa imbrace straie crestine.
In numele patrupedului pufos si cu urechi lungi, pornaiala pascala fericita si fie-va ouale verzi (scuze pentru daltonisti) si pasca dulce !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu