Bun venit in Romania, tara in care numarul bisericilor e rivalizat doar de numarul fastfood-urilor. Afacerile astea doua merg mana in mana si sunt exemplul cel mai concret al laicului impletit cu religiosul, mai ales in interminabilele perioade asa zise de post, cand tot enoriasul da fuga pana la shaormaria din colt pentru doza de colesterol sfant, neprihanit de duhurile rele ale maionezei si salamului.
Credinciosii se foiesc nelinistiti sub chipurile blazate ale dumnezeilor pictati in culori mucegaite pe boltele reci de parca ar fii niste viermi in hoitul tot mai descompus al religiei. Isi asteapta cu nerabdare iertarile la oferta si binecuvantarile la pachet care le vor cumpara din nou dreptul de-a onora pacatele capitale prin banalitatea lor. Totusi pentru acest lucru trebuie sa sacrifice cateva ore din vietile lor neinsemnate ascultand predici din care oricum nu inteleg niciun cuvant, mintile lor zburand usuratice la masa de pranz, la formele pustoaicei vazute in maxi ori urlandu-si in gand litania neauzita catre tavanul locului de cult, catre dumnezeii pictati stangace de oameni.
Isi aranjeaza popa sutana manjita de ketchup si apoi, cu mainele scaldate in sangele varsat de-a lungul a 2000 de ani de crestinism, mai da o pagina patata de grasime a Bibliei in timp ce incearca sa mascheze o usoara ragaitura dupa preabinecuvantata ghiftuiala si dupa o dusca din vinul de impartasanie.
Si dupa ce-a turuit asa zisul om al lui dumnezeu cateva ore mai ceva decat credo tv, dupa ce tuturor li s-au marit gurile cu cate 2 cm de la cascat, enoriasii se vad liberi sa iasa din nou in lumina de dincolo de peretii imbacsiti de tamaie, fara sa realizeze ca vor ramane inca in spatele zidului reprezentat de superstitie si ignoranta scrijelit cu aceleasi figuri plictisite si indiferente.
Acum e ora de varf, caci sufletul odata hranit va trezi invidia viscerelor, iar foamea face ravagii in societatea de consum ce nu mai are timp de stat la cratita. Asa ca intra omul in primul fastfood ce-i pica-n drum si cere, cu toata multumirea si impacarea de sine, painea cea de toate zilele, cu tot cu cartofi si salate din gradina ursului, adaugand insa hotarat ‘sa fie de post !’. Si de aici se va naste o veritabila pseudopolemica despre utilitatea postului intre protagonistii separati de tejghea, ‘eu tin’, ‘eu nu tin’, ‘eu merg la biserica’, ‘da… e bine sa mergi la biserica’, etc. Intre timp, cuptorul cu microunde isi deschide ospitalier usa, cartofii se rostogolesc in paine si cu mainile flamande enoriasul isi inhata prada.
Ce daca mai tarziu isi va desface tacticos o sticla de bere ca sa se hidrateze, ce daca va perora ostilitati orale catre toate orificiile aproapelui preaiubit, ce daca mana ii va tremura in timp ce nu-si va putea razui ochii de pe ecranul tapetat cu carnuri nude de femele…sa nu uitam ca omul tine post ! Se curata, caci isi permite sa se murdareasca la loc.
Flamanzeste, tu, nefericite pacatos, de vrei a-ti cumpara in rate locul in cerul cu ozon gaurit ! Am doar o intrebare pentru tine: carnea de unicorn este de post ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu