Cum la noi in Romania (mai exact, apropiindu-ne cu o lupa mare de harta, in Arges), lucrurile se intampla cu cateva zeci de ani mai tarziu decat in lumea civilizata, era normal ca nici festivalul Woodstock (pentru neinitiati, festival tinut in august 1969 in SUA, unde au cantat artisti ca Janis Joplin, Jefferson Airplane, Jimi Hendrix si multe alte nume legendare, eveniment care si-a desenat cu litere mari un intreg capitol in istoria muzicii) sa nu faca exceptie si sa ajunga in micutul nostru petic de pamant damnat, parca teleportat din alte vremuri cu ajutorul unei masini a timpului cu eticheta ‘made in China’. Partea rea in acest decalaj temporal deja o stiti, insa exista din fericire si o parte buna:
va mai fi nevoie de inca vreo 42 de ani pana ca pustimea romana sa dea maselor afone un specimen intins cu placa si trasaturi efeminate, la fel de talentat in domeniul sunetelor ca un hipopotam la balet. Iar partea si mai buna: exista inca iubitori de muzica de pe vremea lu’ bunicu’ si ocazii pentru acestia de a gusta, chiar daca in doze mici, modele la scara redusa a anilor de glorie ai rockului.
Pana si Eul Liric si-a facut, cu chiu, cu vai, tremurand mai rau telefonul unei blonde pe silentios, debutul muzical si a cantat pentru prima data in viata ei pe o scena. Adaug doar ca atata timp cat nu au zburat rosii spre mine, ma pot declara multumita.
Dupa o scurta pauza in care un pici cocotat pe un stalp a urlat timp de vreo 5 minute Ardeee Bugheeaaa baaa !, au urmat, ultimii, insa nu si cei din urma, Simbolic, cu ale lor Camelot, Oglinda, For Joanne, dar si coveruri precum Electric Funeral, Paranoid (Black Sabbath) Creeping Death (Metallica) sau Nu mai conteaza (Trooper). Publicul in delir, plete zburand in toate directiile si la fiecare pas, headbang de pomina care probabil a generat destul vant cat sa alimenteze o centrala eoliana.
va mai fi nevoie de inca vreo 42 de ani pana ca pustimea romana sa dea maselor afone un specimen intins cu placa si trasaturi efeminate, la fel de talentat in domeniul sunetelor ca un hipopotam la balet. Iar partea si mai buna: exista inca iubitori de muzica de pe vremea lu’ bunicu’ si ocazii pentru acestia de a gusta, chiar daca in doze mici, modele la scara redusa a anilor de glorie ai rockului.
Editia de vara a Old Guitar Fest s-a tinut de data aceasta pentru prima data in aer liber, cartierul general, scotandu-si tricoul si desfacandu-si o bere, s-a mutat din frigul care iti rontaie tacticos oasele de la Casa Armatei, preferand iarba anemica a curtii scolii generale din Bughea de Jos, un satuc relativ linistit din apropierea Campulungului, unde, daca nu ai avut ocazia extraordinara pana acum, poti fi fugarit de gaste, studiat de gaini si plesnit peste fata de coada unei vaci. In ciuda asteptarilor, dihaniile cu doua picioare s-au strans cu mic, mediu si mare, in numar decent, de la ascultatorul de rock pletos la cocalarul bronzat natural, hippies, babute si Lolite roz, si tot in ciuda asteptarilor, nu au aparut mancatorii de saorma in uniforme albastre sa acuze participantii de deranjarea linistii.
Impartita in trei parti : folk, unplugged si rock, fiecare avand propriul farmec, ziua de 26 august a fost o inepuizabila sursa de distractie injectata direct in vena publicului pe cale auditiva.
Partea de folk s-a deschis cu Vinovatii fara vina (Pasarea Colibri), interpretata toti participantii, ca un bocanc in incercarea lui de a strivi prejudecatile, ca o pledoarie in fata celor care tind sa discrimineze purtatorii de plete si gusturile acestora.
Nu conteaza cat de lung am parul
Important e cat si cum gandesc
Au urmat tinerii participanti cantandu-si fiecare singur sau in grup mare piesele folk alese din repertoriul unor artisti ca Mircea Baniciu, Emeric Imre, Valeriu Sterian sau Vasile Seicaru, dar si compozitii proprii si cantece de munte.
Pana si Eul Liric si-a facut, cu chiu, cu vai, tremurand mai rau telefonul unei blonde pe silentios, debutul muzical si a cantat pentru prima data in viata ei pe o scena. Adaug doar ca atata timp cat nu au zburat rosii spre mine, ma pot declara multumita.
La partea de unplugged s-au putut asculta de la piese precum Whiskey Lullaby (Brad Paisley), Swing Life Away (Rise Against), Amintiri(Trooper) la coloana sonora din Mario (da, jocul cu instalatorul mustacios care sare pe ciuperci malefice si conducte) interpretata pe chitara. 
Odata lasata seara, s-au lasat si metalele, mai usoare sau mai grele peste peticul de iarba din Bughea de Jos, primii fiind trupa locala Free Spirit, trezind publicul din amorteala cu o prezenta scenica ce ar putea ridica pana si un cimitir in picioare si facand scheletele sa topaie pe cover-ele dupa arhicunoscutele Trenul Pierdut (Compact), Strada Ta (Iris), M-am indragostit numai de ea (Ducu Berti), Seven Nation Army (White Stripes), dar si versiunea lor proprie a De ce beu eu cateodata combinata perfect cu Thunderstruck a celor de la ACDC. 
A doua trupa care a zguduit tencuiala caselor din vecini si a tulburat somnul vacilor si gainilor de prin zona a fost Progresiv, cu un repertoriu presarat cu Black Sabbath, Judas Priest, dar si piese proprii precum *Nu se numeste* si Tu, doar tu. Cu o extraordinara pasiune pentru muzica si un basist care isi sarbatorea majoratul, si-au adus contributia la a face OGF un concert de neuitat, demn de povestit urmasilor.
Festival, miscare de rezistenta si miscare culturala, micul nostru Woodstock local a reprezentat strigatul care arata ca muzica buna inca nu si-a dat duhul si nici nu intentioneaza s-o faca prea curand. In onoarea celor 42 de ani ce ne separa de acel eveniment istoric, ridicam berea si cinstim ! Sa fie rock ! \m/
2 comentarii:
'Te dreacu', c-a fost mişto. Dar stai să citesc conţinutul, că la poze m-am holbat destul.
totu e ok dar... pacat ca n-a vrut gasca sa facem rost 1 brat cu rosii...ar fi fosr fun :D
Trimiteți un comentariu